Testimonials
A fost o exerientă nouă care m-a ajutat să realizez un proces de introspecție mai îndeaproape și cu mai multă răbdare. A fost un impuls pentru a-mi prioritiza activitățile, dar și să mă gândesc mai bine asupra legăturilor și relațiilor dintre oameni. Andreea este o prezență liniștitoare, față de care mi-a fost ușor să mă deschid. Am simțit-o aproape și a știut în fiecare moment să puncteze și să aducă la suprafață acele lucruri importante și esențiale din sufletul meu pe care eu nu reușeam să le văd la fel de clar și să le prioritizez.
CRISTINA T.
Medic Rezident
Deprinsă fiind să am mai multă încredere în gândurile mele, am ajuns în punctul în care ele m-au biruit, mi-au construit în jur o carapace atât de puternică din care nu aș fi avut puterea să ies dacă nu o cunoșteam pe Andreea. Prin firea ei încrezătoare, curajoasă, realistă și în același timp plină de compasiune, mi-a transmis puterea necesară de a face un pas în afara mea sau mai degrabă înăuntrul meu și de a mă privi de acolo exact așa cum sunt, cu bune și cu rele. Am descoperit în Andreea o adevărată prietenă, un om devotat din punct de vedere profesional, cu simțul nuanțelor, mereu atentă la detalii, și cel mai important lucru pe care l-am învățat în urma sesiunilor de coaching este că primul pas în orice schimbare fundamentală, durabilă în viață este cunoașterea de sine.
ALEXANDRA T.
Medic Rezident
Am avut plăcerea de a interacționa cu Andreea într-o perioadă a vieții mele în care treceam prin niște momente dificile. Sesiunile de coaching cu ea m-au ajutat să îmi pun ordine în gânduri, să îmi pun întrebările potrivite și să găsesc răspunsurile care aveau să mă ajute să mă repun pe calea potrivită. Este un om cald, cu o atitudine pozitivă și pe care o recomand cu inima deschisă oricui ar avea nevoie de consiliere și ghidare în orice aspect al vieții.
DENISA B.
Manager HR
Testimonials
Duis aute irure dolor in reprehenderit in voluptate velit esse cillum dolore eu elit phasellus viverra fugiat nulla lorem elit rutlesnum dolor ipsum lomucom retina pariatur. Lorem dolor sit amet.

